Legalizarea unei traduceri înseamnă, de fapt, legalizarea semnăturii persoanei care a efectuat traducerea (adică a traducătorului autorizat).

Practic, pentru a putea vorbi despre o „traducere legalizată”  trebuie ca documentul să fie mai întâi tradus la un traducător autorizat şi apoi efectuată legalizarea semnăturii la notarul public.

Prin legalizarea semnăturii, notarul public confirmă faptul că documentul a fost într-adevăr tradus de către un traducător autorizat.

Notarul public nu poate traduce efectiv documentul, decât dacă a absolvit anumite cursuri şi a promovat anumite examene în acest scop, caz în care nu va traduce documentul în calitate de notar public, ci în calitate de traducător autorizat, calitate dobândită în urma cursurilor şi examenelor amintite.

Ulterior efectuării legalizării traducerii, pentru folosirea acesteia în străinătate (în cadrul statelor semnatare ale Convenţiei de la Haga), ar trebui apostilată. Apostila confirmă faptul că legalizarea poartă semnătura şi sigiliul unui notar public care îşi desfăşoară activitatea în România, şi are rolul de a preveni utilizarea de acte false în străinătate.

Legalizarea unei traduceri (adică legalizarea semnăturii traducătorului) este diferită de legalizarea unei copii după un document întocmit într-o limbă străină. În acest scop, legalizarea se face prin colaţionarea/traducerea documentului de către un traducător autorizat, sau de către însuşi notarul public, dacă ar cunoaşte limba străină respectivă.

Ai întrebări? Contactează-ne! 

30-10-2018